Gara Karaağaç din Edirne: clădirea de 80 m a lui Mimar Kemaleddin, finalizată în 1914, trenul negru și viața de facultate. Sfaturi de vizită și călătorie.
Gara feroviară Karaağaç este clădirea istorică de gară din cartierul Karaağaç al Edirne, proiectată de Mimar Kemaleddin Bey pentru Căile Ferate Orientale; a fost în mare parte finalizată în 1914, dar a putut deschide pentru trenuri abia în 1930. Clădirea lungă de 80 de metri a încetat să fie gară în 1971, a fost predată universității în 1977 și din 2017 găzduiește Facultatea de Arte Frumoase a Universității Trakya.

Cafenea și restaurant
Cafea, deserturi și o pauză relaxantă
Trenul negru așteptând pe șine în fața clădirii, cele două turnuri cu domuri ascuțite și streșinile largi din lemn o fac una dintre cele mai fotografiate clădiri din Edirne. În spatele fațadei de piatră se află o poveste feroviară de un secol.
Pe scurt
| Subiect | Informații |
|---|---|
| Alte denumiri | Vechea Gară Edirne, Gara Karaağaç, clădirea istorică a rectoratului |
| Locație | Cartierul Karaağaç, circa 4 km sud-vest de centru |
| Arhitect | Ahmed Kemaleddin Bey (1870–1927) |
| Construcție | Începută între 1911 și 1913, în mare parte finalizată în 1914 |
| Intrat în funcțiune | 1930 |
| Ultima zi ca gară | 4 octombrie 1971 |
| Dimensiuni | 80 m lungime, 3 etaje inclusiv subsolul |
| Utilizare actuală | Facultatea de Arte Frumoase, Universitatea Trakya (din 2017) |
| Din Kaleiçi | Prin podurile Tunca și Meriç; până la Podul Meriç 25–30 min pe jos |
Dacă vreți să explorați tot cartierul Karaağaç, Monumentul de la Lausanne și Söğütlük, găsiți o rută de o jumătate de zi în ghidul nostru de călătorie Karaağaç, Edirne. Povestea proprie a clădirii de gară rămâne însă în piatra, turnurile și planul ei.
Cum a fost construită Gara Karaağaç: finalizată în 1914, deschisă în 1930
Introducerea Edirne în lumea căii ferate merge înapoi la începutul anilor 1870. Potrivit unui document despre clădire întocmit de Universitatea Trakya, linia Istanbul–Edirne–Plovdiv (Filibe) a fost deschisă cu o ceremonie la 17 iunie 1873. Istoricul din Edirne Osman Nuri Peremeci scrie și că Karaağaç a fost de fapt o așezare nouă care a câștigat importanță după gara construită în 1872. Cu alte cuvinte, exista o primă gară mai modestă pe locul sau lângă locul clădirii de astăzi.

Cazare
Cazare în Kaleiçi, Edirne, cu micul dejun inclus
Crescând în jurul gării, Karaağaç a ajuns să fie văzut ca refugiul de vară al Edirne, cu case în stil vilă, și a fost numit în timp „Micul Paris”. Când vechea gară a devenit prea mică pentru cartier și traficul liniei, Compania Căilor Ferate Orientale a decis să construiască o gară nouă și mai mare. Anul exact al proiectului nu se cunoaște; înregistrările Guvernatoratului Edirne și ale Ministerului Culturii și Turismului raportează că proiectul a fost pregătit în primii ani ai celui de-al Doilea Constituționalism, iar construcția a început în 1911–1912 sau 1912–1913.
Clădirea a fost în mare parte finalizată în 1914, dar nu a putut deschide din cauza Primului Război Mondial, care a început în același an. Prin Tratatul de la Lausanne, semnat la 24 iulie 1923, Karaağaç, împreună cu clădirea gării, a rămas parte din Turcia. Gara a intrat în funcțiune în 1930 și a fost poarta feroviară a Edirne timp de 41 de ani.

Mimar Kemaleddin și patru gări
Ahmed Kemaleddin Bey (1870–1927) a fost un arhitect care a lucrat în perioada târzie otomană și în primii ani ai Republicii și este considerat, împreună cu Vedat Tek, unul dintre numele cele mai importante ale mișcării Primei Arhitecturi Naționale. Prin unitatea de construcții și reparații pe care a înființat-o la Ministerul Fundațiilor Pioase (Evkaf Nezareti), s-a ocupat și de întreținerea multor clădiri de fundație. Cele cinci Hanuri Vakıf din Istanbul (1911–1926) și Moscheea Bebek (1913) sunt lucrările lui; a murit la 13 iulie 1927 în casa sa de pe șantier, în timp ce finaliza Ankara Palas din Ankara.

Evenimente
Logodne, nunți restrânse și petreceri private
Potrivit surselor Universității Trakya, Kemaleddin a proiectat patru gări în numele Companiei Căilor Ferate Orientale: Sofia, Plovdiv, Salonic și Edirne. Succesul său cu Gara Plovdiv i-a adus gările Salonic și Edirne; la Salonic au fost turnate doar fundațiile. Gara Edirne este ultima din această serie și ultimul exemplu care a putut fi în mare parte finalizat. Lista lucrărilor din Enciclopedia Islamului TDV include și intrarea „Clădirea Gării Karaağaç din Edirne (1913–14)”.
Interesul arhitectului pentru Edirne nu s-a limitat la clădirea gării. Potrivit lui Semavi Eyice, când a apărut ideea lărgirii tablierei Podului Tunca de pe drumul Karaağaç, puțin înainte de Primul Război Mondial, Kemaleddin Bey s-a opus cel mai vehement. Drumul spre gară traversează și astăzi acest pod. Dacă vreți să vedeți Podul Tunca și vecinul său de pe Meriç, puteți începe cu ghidul nostru al Podului Meriç din Edirne.
Arhitectură: o fațadă de 80 de metri, două turnuri și un hol de bilete
Gara este un volum lung și îngust, paralel cu șinele. Potrivit documentului de conservare al Universității Trakya, clădirea are trei etaje inclusiv subsolul, plan dreptunghiular și 80 de metri lungime. Zidurile sunt din zidărie portantă de cărămidă; zidurile exterioare ale secțiunii centrale, arcurile ușilor și ferestrelor, profilele și părțile superioare ale turnurilor sunt din piatră tăiată. În planșee s-au folosit grinzi de oțel, iar clădirea este acoperită cu un acoperiș în patru ape pe ferme de oțel.

Mic dejun
Un mic dejun turcesc bogat, servit în grădină
Plan: o gară simetrică
- Hol de bilete: În mijlocul clădirii se află o sală mare, de circa două etaje și jumătate, deschisă atât spre oraș, cât și spre peron.
- Două turnuri: De-o parte și de alta a intrării spre oraș se ridică două turnuri cilindrice surmontate de domuri ascuțite. Terasele închise de la vârful turnurilor sunt înconjurate de câte douăsprezece deschideri în arc ascuțit, purtate pe coloane scurte.
- Parter: Aripa dreaptă găzduia săli de așteptare pentru femei, depozit de bagaje și restaurant legat de bucătăria din subsol; aripa stângă găzduia sălile de așteptare pentru bărbați și birourile conducerii gării.
- Etaj superior: Planificat integral ca locuințe pentru personal. Fiecare aripă avea un apartament de cinci camere și unul de șase camere și două camere pentru personal celibatar; etajul se atingea prin patru scări.
Fațadă: un limbaj calm și demn
Ferestrele din subsol au arce ușor aplecate, iar cele de la parter și etaj au arce ascuțite. Cele două intrări principale, spre oraș și spre peron, sunt marcate de arce mari vitrate ascuțite care urcă pe fațadă; încadrate de un profil gros, aceste arce capătă aspect de poartă cu coroană. Privind atent, veți vedea semicapitalele cu muqarnas pe turnuri, bosajele și rozetele la colțurile arcurilor de intrare, profilul cu triunghiuri turcești care înconjoară întreaga clădire sub streșini și coloanele subțiri cu motive clepsidră.
Compoziția planului și a fațadei amintește de Gara Sirkeci din Istanbul. La Edirne, însă, suprafețele sunt lipsite de decor strident, iar fațada este finisată cu streșini largi din lemn, inspirate de casele civile otomane. Istoriicii arhitecturii citesc această simplitate ca semn al abordării de arhitectură națională pe care Kemaleddin a dezvoltat-o în perioada sa matură.

De la gară la facultate: Gara Karaağaç după 1971
Clădirea a suferit reparații ample în 1959. În timpul acestor lucrări, proiectul original al lui Kemaleddin a fost copiat și s-au pregătit desene noi; s-au adăugat băi la apartamentele personalului de la etaj, iar pozițiile sălilor de așteptare, caselor de bilete și secțiunii de bagaje la parter s-au schimbat. Emblema feroviară amplasată pe acoperișul blocului central în perioada republicană nu mai este la locul ei.
Ultima sa zi ca gară a fost 4 octombrie 1971. Gara Edirne unde opresc astăzi trenurile este o clădire complet separată, intrată în funcțiune în cartierul İstasyon în aceeași zi. Clădirea goală Karaağaç a fost cumpărată de Ministerul Finanțelor la 16 iunie 1977 și predată nou înființatei Academii de Stat de Inginerie și Arhitectură din Edirne. Această academie a fost unul dintre nucleele Universității Trakya, înființată în 1982.
În anii următori, clădirea a fost folosită ca pensiune, săli de curs și rectorat; potrivit Anadolu Agency, a fost clădirea rectoratului din 1998 încolo. Din 2017 găzduiește Facultatea de Arte Frumoase. Clădiri auxiliare feroviare precum hangarul, depozitul și locuințele personalului au fost repartizate și ele diferitelor departamente ale facultății în campus. Pentru informații mai largi despre campusurile și facultățile universității, vedeți ghidul nostru al Universității Trakya din Edirne.
Vizitare și fotografie: trenul negru, grădina și turnurile
Astăzi clădirea gării este o clădire educațională activă; grădina, exteriorul și trenul negru pot fi vizitate, dar interiorul este o facultate unde cursurile sunt în desfășurare. Grupurile școlare care doresc să vadă interiorul sunt sfătuite să ceară permisiunea decanatului facultății din timp. Cum condițiile de vizită se pot schimba odată cu calendarul academic, confirmați înainte de plecare.
Oprirea preferată în grădină este trenul negru pe două vagoane, numărul 55020, aparținând TCDD (Căile Ferate de Stat Turce). Potrivit unui reportaj Anadolu Agency din 19 iunie 2025, trenul a fost curățat și vopsit, zona din jur a fost împietrită cu gazon, iar aleile au fost pavate cu trandafiri plantați de-a lungul lor. Aceeași grădină găzduiește Monumentul de la Lausanne, deschis la 19 iulie 1998, și Muzeul Luptei Naționale și al Lausanne.
Câteva sfaturi de fotografie:
1. Unghi larg, de dincolo: Mutați-vă la capătul îndepărtat al grădinii pentru a încadra fațada de 80 de metri și ambele turnuri într-un singur cadru. 2. Trenul negru în prim-plan: Plasarea trenului negru într-un colț al cadrului, cu clădirea gării în spate, este fotografia clasică Karaağaç. 3. Lumină de după-amiază: Soarele coborât scoate în evidență arcurile din piatră tăiată și profilele de sub streșini. 4. Detalii: Domurile ascuțite ale turnurilor și terasele cu douăsprezece arce sunt subiecte bune de apropiere. 5. Respect: Evitați zgomotul la facultate în orele de curs și nu urcați pe șine sau vagoane.
Dacă căutați alte locuri de fotografiat în Edirne, aruncați o privire la pagina noastră despre locuri foto în Edirne, inclusiv curtea conacului din Kaleiçi. Pentru a încadra gara într-un program de la Selimiye la Sarayiçi, lista completă a obiectivelor de vizitat în Edirne este un bun punct de start.

Cum ajungeți de la Kaleiçi la Gara Karaağaç
Potrivit înregistrărilor Universității Trakya, gara se află circa 4 km sud-vest de centrul orașului și este legată de centru printr-un drum plat care traversează podurile Tunca și Meriç. Părind din Kaleiçi, traversați mai întâi Podul Tunca, datat 1608–1615, apoi Podul Meriç; plimbarea de la Kaleiçi până la Podul Meriç durează 25–30 de minute. După pod, treceți pe lângă Grădina Națională Söğütlük de-a lungul Lozan Caddesi și ajungeți în campus. Dacă preferați să nu mergeți pe jos, puteți merge și cu transportul public urban sau taxi.
Dacă veniți cu mașina, rețineți: în perioade aglomerate Guvernatoratul Edirne poate aplica circulație cu sens unic spre Karaağaç pe podurile Meriç și Tunca; în 2026 această măsură a început la 17 aprilie și a durat până la 12 octombrie. În aceste perioade, traficul de retur folosește Podul Dr. Mehmet Müezzinoğlu sau Podul Süvari de la Bosnaköy. Cum aranjamentul este sezonier, confirmați situația actuală înainte de plecare.
Dacă vă gândiți să veniți în oraș cu trenul, ghidul nostru de transport Istanbul–Edirne acoperă serviciile și duratele de astăzi.
Komşu Konak se află în Kaleiçi, pe İzmir Caddesi, în cartierul Mithat Paşa. Nu avem parcare privată; totuși, parcarea la marginea exterioară a Kaleiçi este ușoară, și puteți începe plimbarea de acolo. Pentru dimineața excursiei, un mic dejun turcesc servit la masă (serpme kahvaltı) într-un conac istoric din Kaleiçi, Edirne, servit între 09:00 și 13:00, este un bun început; dacă vreți să vă odihniți după ce reveniți peste poduri seara, vedeți pagina noastră de cazare în Kaleiçi, Edirne. Vă puteți planifica traseul de la locația noastră din Kaleiçi, Edirne (Google Maps).
Întrebări frecvente
Când a fost construită Gara feroviară Karaağaç?+
Construcția a început între 1911 și 1913, iar clădirea a fost în mare parte finalizată în 1914. Nu a putut deschide din cauza Primului Război Mondial și a intrat în funcțiune în 1930. Țineți separat 1914, anul clădirii, și 1930, anul deschiderii. Trenurile de azi nu mai pleacă de aici.
Cine a fost arhitectul Gării Karaağaç?+
Ahmed Kemaleddin Bey, unul dintre pionierii mișcării Primei Arhitecturi Naționale. Clădirea este ultima dintre cele patru gări pe care le-a proiectat pentru Căile Ferate Orientale. Numele de cerut este Kemaleddin.
La ce servește astăzi Gara feroviară Karaağaç?+
Din 2017 este clădirea Facultății de Arte Frumoase a Universității Trakya. Înainte a fost folosită ca pensiune, săli de curs și, din 1998, rectorat. Clădirea a încetat să fie gară la 4 octombrie 1971.
Mai pleacă trenuri din Gara Karaağaç?+
Nu. Clădirea a încetat să fie gară la 4 octombrie 1971. Trenurile care sosesc astăzi în Edirne folosesc Gara Edirne separată, din cartierul İstasyon. Pentru un tren, mergeți la İstasyon. La Karaağaç rămân grădina, fațada și trenul negru.
Se poate vizita interiorul Gării Karaağaç?+
Grădina, fațada și trenul negru pot fi vizitate. Deoarece interiorul este o facultate activă, grupurile sunt sfătuite să ceară permisiunea decanatului din timp; confirmați condițiile înainte de plecare. Veniți pentru grădină, fațadă și vagoane.
Cât de lungă este Gara Karaağaç?+
Clădirea pe trei etaje, inclusiv subsolul, are 80 de metri lungime. În mijloc se află un hol de bilete de circa două etaje și jumătate, cu două turnuri cu domuri ascuțite de-o parte și de alta a intrării. Turnurile cu dom ascuțit stau de o parte și de alta a ușii.
Ce este trenul negru din fața gării?+
Un tren nostalgic pe două vagoane, numărul 55020, aparținând TCDD. A fost restaurat în iunie 2025, iar zona din jur a fost amenajată cu alei și trandafiri.
Cum ajungeți de la centrul Edirne la Gara Karaağaç?+
Gara se află circa 4 km sud-vest de centru. O puteți atinge pe jos din Kaleiçi traversând podurile Tunca și Meriç și urmând Lozan Caddesi, sau cu transport public sau taxi. Patru kilometri se fac pe jos peste cele două poduri sau cu taxiul, dacă nu vreți podurile pe jos. Nu este gara din care pleacă trenurile de azi.
Ce alte nume are Gara Karaağaç?+
Clădirea mai e numită Vechea Gară Edirne și clădirea istorică a rectoratului. Ultimul nume vine din folosirea ei universitară: a fost predată universității în 1977, a găzduit rectoratul din 1998, iar din 2017 aici funcționează Facultatea de Arte Frumoase a Universității Trakya.
Din ce materiale este construită Gara Karaağaç?+
Zidurile sunt din zidărie portantă de cărămidă, iar piatra tăiată apare la zidurile exterioare ale secțiunii centrale, la arcurile ușilor și ferestrelor, la profile și în părțile superioare ale turnurilor. În planșee s-au folosit grinzi de oțel, iar clădirea e acoperită cu un acoperiș în patru ape pe ferme de oțel, potrivit documentului de conservare al Universității Trakya.
Surse ale imaginilor
- Fațada principală a Gării feroviare Karaağaç: CeeGee, CC BY-SA 4.0 (
https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0), sursă:https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Karaa%C4%9Fa%C3%A7RailwayStation.JPG, decupat și convertit în WebP. - Trenul negru în fața gării Karaağaç: CeeGee, CC BY-SA 4.0 (
https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0), sursă:https://commons.wikimedia.org/wiki/File:HistoricTrainKaraa%C4%9Fa%C3%A7.JPG, decupat și convertit în WebP.
V-ar putea plăcea și: Cazare, Mic dejun, Evenimente.



